Localitatea Costesti,
are un trecut indepartat, despre care vorbesc izvoarele scrise, paginile de
arhiva, dar si izvoarele orale - cetatenii in varsta ai satelor, care au pastrat
stirile din mosi-stramosi.In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, mai precis
in perioada 1862-1866, reformele lui Alexandru Ioan Cuza au adus cateva din
satele localitatii Costesti in prim-plan.
Un eveniment nefericit care a
marcat Orasul Costesti si locuitorii acestuia a avut loc acum 76 de ani in Vinerea
Mare.
18 aprilie 1930 a fost o zi de vineri Vinerea Mare de dinainte de Pasti. In
micuta biserica din lemn din satul Costesti, judetul Arges, preotul si multimea
de enoriasi se pregateau pentru slujba de Denie. Sa fi fost ora sase seara,
cand s-a intamplat tragedia. 118 copii ? aproape toti copiii satului au pierit
in cumplitul incendiu care a cuprins si a mistuit, in cateva minute, bisericuta.
In 1930, Biserica din Costesti
avea deja o varsta ce depasea veacul. Construita numai din barne de lemn, isi
primea credinciosii in numai 24 de metri patrati. Nu avea usa, ci numai tocul
de la usa, lat de 60 de centimetri, cat sa treaca o persoana. Ferestrele erau
inguste si ferecate cu gratii de metal.
In seara aceea, inainte de slujba,
satenii au discutat cu preotul, incercand sa-l convinga sa tina slujba afara.
Ei erau aproape 200 de oameni, biserica era foarte mica. S-a ajuns la un compromis:
in biserica aveau sa stea numai copiii, elevi de scoala primara si elevi de
liceu, cel mai mic, o fetita de numai opt ani iar parintii si bunicii sa stea
afara. Oamenii mai in varsta isi amintesc bine de 18 aprilie 1930... Slujba
incepuse de cateva minute. Dascalul a aprins o lumanare si a asezat-o in sfesnic.
Flacara, la inceput plapanda, a crescut si a aprins o coroana din celuloid ce
statea deasupra sfesnicului.
Focul a fost stins iute de dascal, strivit in batai din palme, starnind zeci
de scantei. Una singura s-a inaltat si a patruns, printre crapaturi, in podul
bisericii, locul unde erau stranse, de ani si ani, coroanele vechi. In cateva
clipe, podul era in flacari incendiul a izbucnit violent, inauntru, copiii nu
banuiau nimic.
La inceput a fost fumul inecacios,
otravitor care i-a invaluit, asfixiindu-i, lesinandu-i. Asa erau de multi, incat
nu aveau loc sa cada. A urmat panica, o panica ingrozitoare, care i-a ucis pe
toti intr-o biserica fara usa, din care se puteau salva lesne, fara exceptie.
Cum asa, de ce nu au iesit prin deschizatura aceea, fie ea si ingusta, vine
intrebarea fireasca. Primii care au realizat ce se intampla au fost cei de afara,
parintii. Ei s-au imbulzit la usa, incercand sa intre, sa-si salveze copiii.
Ei se impingeau sa intre, copiii se chinuiau sa iasa ai nu reuseau, tocmai din
cauza parintilor lor, care le blocau iesirea. Au murit toti, 118 copii, tot
tineretul satului.
