Istoricul orasului Botosani
incepe din vremuri indepartate, fiind mentionat pentru prima data in documente
in anul 1439. Totusi, inceputul Botosaniului dateaza cu mult
inaintea atestarii documentare.
Situat la confluenta drumurilor
care uneau principalele resedinte domnesti ale Moldovei: Siret, Suceava, Harlau
si Iasi, intr-un punct de legatura favorabila cu marile drumuri comerciale medievale
europene, Botosaniul a fost un targ cu rolul de principal centru
de schimb si, concomitent, centru de mestesugari.
Marii voievozi ai Tarii Moldovei,
Stefan cel Mare si Petru Rares, inscriu numeroase prezente la Botosani,
in judet pastrandu-se si azi ctitoriile domnesti cum ar fi: Biserica
Sf. Nicolae din Dorohoi (1495) si Sf. Nicolae Popauti (1496)
ale lui Stefan cel Mare, azi monumente istorice forate importante. Tot monumente
istorice sunt ctitoriile Doamnei Elena, sotia voievodului Petru Rares: Bisericile
Sf. Gheorghe (1551) si Uspenia (1552).
Botosaniul isi
trage numele, potrivit unor cercetari, de la un boier pe nume Botas, care a
trait pe aceste meleaguri la inceputul mileniului II. Numele familiei Botas
sau Botasani este pomenit in documente foarte vechi inca de
pe timpul lui Stefan cel Mare, ca una din familiile alese ale Moldovei.
In ciuda succesiunii invaziilor,
luptelor devastatorilor si ocupatiilor straine, orasul Botosani
asezat pe drumuri comerciale insemnate si in conditii naturale prielnice a avut
o dezvoltare economica si sociala infloritoare secole de-a randul.
Botosaniul e
unul din orasele care pastreaza o structura subterana de targ, cu pivnite boltite
suprapuse. Ele au adapostit timp de sute de ani marfurile targului, constituind
si locul de refugiu al populatiei in timpul repetatelor invazii. O valoare arhitecturala
de necontestat o constituie lacasuri de cult vechi de jumatate de mileniu, precum
si zona de targ a orasului.