Internet Hi-Fi gratuit
la Azuga
28.05.2008
In orasul Azuga, accesul public la Wi-Fi va fi disponibil printr-o
retea de hot-spot-uri gratuite care opereaza in peste 50 de hoteluri, restaurante,
cafenele si zone din centrul orasului.
Oficialii furnizorului de Internet wi-fi Free-hotspot.com au declarat pentru
DailyBusiness ca instalarea in orasul Azuga a 50 de hot-spot-uri nu va insemna
faptul ca intreaga localitate va fi acoperita cu Internet wireless, accesul
fiind limitat doar la o raza de circa 500 metri de fiecare punct de acces.
Anterior, intr-un interviu acordat
DailyBusiness, Joe Brunoli, vice-presedinte al HotSpot Market Development pentru
free-hotspot.com, a spus ca "acoperirea completa a unui oras cu WiFi nu
este un proiect fezabil".
In legatura cu proiectul din Azuga,
Brunoli a spus ca "municipalitatile din toata Europa cauta modalitati accesibile
pentru a oferi Wi-Fi gratuit comunitatilor acestora. Azuga este un exemplu privind
acest tip de solutie, mai exact un efort comun din partea autoritatilor si a
mediului de afaceri care livreaza Wi-Fi gratuit publicului, fara costuri pentru
oras si care de fapt creste veniturile comunitatii".
Free-hotspot.com administreaza
o retea wireless gratuita cu peste 3.000 de HotSpoturi gratuite in 18 tari europene.
Pentru a accesa reteaua de internet wireless gratuit, utilizatorii accepta sa
vizioneze un spot publicitar la stabilirea conexiunii.
Sursa:frontnews.ro