Istoria Orasului Blaj | Istorie Blaj | Istoricul localitatii Blaj | Date cronologice Blaj

Blajul a fost nu numai leaganul unor evenimente memorabile din istoria poporului roman, ci si locul care a tinut nestinsa flacara luptei pentru emancipare sociala si nationala in constiinta poporului roman. Arheologic, Blajul se numara printre primele localitati in care au fost atestate urmele culturii scitice in Transilvania, in anii 1876-1880, cu ocazia construirii liniei ferate Teius-Sighisoara, descoperindu-se la Blaj o necropola scitica.

Blajul este atestat documentar pentru prima data, intr-o diploma din anul 1271, prin care regele Ungariei, Stefan al V -lea, aproba contractul prin care Teel din Brasov vinde comitelui Chyel din Calnic terra seu villa Herbordi vajvodae, asezat intre cele doua Tarnave, acolo unde aceste doua rauri se unesc.

Localitatea isi are numele de la Blasiu, fiul lui Hebord. In 1346, localitatea este atestata sub numele de Balazsfalva. In 1935, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg dona domeniul Blajului lui Blasiu Cserey, pentru meritele castigate in luptele cu turcii de la Sirmiu si Nicopole.

Dupa ce trece succesiv tn stapanirea mai multor feudali, la inceputul secolului al XVI-lea, Blajul cu intreg domeniul sau, ajunge in proprietatea lui Georgiu Bagdi care,in 1535, construi castelul, cea mai veche cladire a orasului), astazi proprietatea Mitropoliei Bisericii Greco-Catolice.

In cursul vremii, Blajul a avut de suferit de pe urma unor expeditii ale turcilor si mai ales cea din 1659, condusa de vizirul Saidi Ahmed, cand au fost macelariti, sub dealurile din jur, numerosi locuitori ai orasului. Intre anii 1704-1711, Blajul a suferit de pe urma rascoalei curutilor condusi de Francisc Rakoczi al II-lea.

La 27 octombrie 1687 s-a incheiat Tratatul de la Blaj, prin care se ingaduia armatelor habsburgice sa ierneze in Transilvania, urmat de declaratia din 1688 a Dietei Transilvaniei prin care Transilvania renunta de buna voie la suzeranitatea Portii si accepta tot de buna voie protectia Austriei.

La insistentele episcopului Ioan Inocentiu Micu-Clein (1692-1768), imparatul Austriei, Carol al VI -lea ceda domeniul Blajului in schimbul celor de la Gherla si Sambata de Jos, Bisericii Unite cu Roma (Greco-catolica). In luna mai 1737, episcopul veni de la Fagaras la Blaj, asezandu-se in vechiul castel lui George Bagdi, care deveni resedinta episcopala. Prin aceasta, Ioan Inocentiu Micu-Clein a fost considerat, pe buna dreptate, adevaratul intemeietor al Blajului romanesc.

In dieta transilvana episcopul Inocentiu Micu a luptat nu numai pentru apararea bisericii sale, ci si pentru obtinerea de drepturi pentru romanii asupriti, devenind promotor la luptei politice nationale a romanilor din Transilvania.

Un rol deosebit in evolutia Blajului l-au avut scolile. Scoala Ardeleana, miscare ideologica national iluminista, a aparat drepturile neamului romanesc cu arma adevarului scos din hrisoavele vechi si colbuite. Dintre corifeii acestei scoli amintim pe Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior,Ioan Budai Deleanu.

Anul 1848 a fixat Blajul in centrul evenimentelor revolutionare, prin cele trei adunari care s-au tinut aici, in care s-a formulat programul politicii romanilor din Transilvania.

La Adunarea Nationala din 3/15 mai 1848 de pe Campia Libertatii, prezenta unor fruntasi revolutionari din Moldova si Tara Romaneasca a imprimat acestei adunari profilul solidaritatii generale romanesti.

Cu acest prilej poporul si-a exprimat dorinta de unire prin cuvintele Noi vrem sa ne unim cu tara. Intre anii 1926-1950 Blajul a fost capitala judetului Tarnava Mica. Blajul a fost declarat municipiu la 15 mai 1993.