Orasul Caracalul este al doilea oras ca marime din judetul Olt, si este situat
la 55 km de Craiova. Ca pozitie geografica Caracalul este situat in sud-vestul
tarii, in Campia Romanatiului. De la est la vest este strabatut de raul Gologan,
ale carui ape sunt canalizate subteran pe cuprinsul localitatii. Municipiul Caracal
este situat la intersectia Drumului European: Bucuresti - Craiova - Timisoara
(E70) cu drumurile nationale: Corabia - Ramnicu Valcea - Sibiu (DN 54; DN 64)
beneficiind in acelasi timp si de un important nod de cale ferata care completeaza
transportul rutier cu cel feroviar.
Situat in campia Romanatiului, Caracalul este plin de vestigii care dovedesc
locuirea acestui tinut inca din preistorie. Stau dovada descoperirile arheologice
din vremurile paleoliticului, neoliticului si din epoca bronzului. Se afla situat
intre ruinele castrului roman Romula si ale cetatii Sucidava.
In Caracal se afla ruinele unui turn care a fost atribuit de folclor imparatului
roman Caracalla (217), de la numele caruia ar proveni denumirea orasului. Denumirea
orasului a ramas o dilema de-a lungul timpului si aceasta, datorita evenimentelor
determinante care au marcat istoria acestei comunitati.
La anul 215 dupa Hristos, imparatul roman Antonius Caracalla a improprietarit
veteranii din armata sa, aici. O alta ipoteza sustine ca numele orasului ar
proveni dintr-o expresie turceasca sau poate cumana kara-kale, care ar insemna
aproximativ cetatea neagra.
Mosia Caracalului a facut parte initial din imensa avere a familiei Craiovestilor.
In 1589, cand Mihnea Turcitul a hotarat modul de impartire a averilor acestei
familii, Caracalul a intrat pe seama domneasca, creandu-se cadrul pentru dezvoltarea
urbana. Mihai Viteazul si-a facut aici o curte domneasca si o biserica. Tot
Mihai Viteazul a ridicat Caracalul la rang de oras.
Cea mai veche biserica pastrata din sec. XVI este biserica Domneasca Ovidenia
ctitorita de domnul Patrascu Cel Bun, pe care Mihai Viteazul a avut-o ani buni
una din resedinte, avand o curte de unde isi administra cele 23 de mosii din
imprejurimi. In biserica Adormirea Maicii Domnului, ctitorita de familia Jianu,
se afla inmormantat vestitul haiduc Iancu Jianu.
Unirea Principatelor la 1859 are lasate urme si la Caracal. Deputatul Ioan
Dumitriu in Divanul Ad-hoc al acelor ani se afla inmormantat in Biserica Toti
Sfintii, biserica ctitorita la 1818. In aceasta biserica se afla Icoana Sfantului
Cristofor - Sfantul cu cap de lup.
Pe 24 noiembrie 1994 Caracalul a fost declarat municipiu.