Descoperirile arheologice din municipiului Zalau
au pus in evidenta dovezi ale existentei in aceste locuri inca din neolitic, respectiv
cu cca. 6500 de ani in urma. Monedele dacice descoperite in perimetrele arheologice
din zona centrala a municipiului, de pe Valea Mitii si din vestul orasului, la
care se adauga importante elemente apartinatoare culturii romane, atesta continuitatea
locuirii dacice in acest areal si dezvoltarea unor relatii de ordin economic cu
orasul Porolissum.
Dupa cucerirea Daciei de catre Traian, granita Imperiului Roman trecea pe culmea
Mesesului, la nord avand triburile dacilor liberi, iar in zona de
est, sud-est se afla fortificatiile romane de granita, turnuri, ziduri, santuri
si maluri de aparare.
Prima consemnare scrisa cu privire la Zalau
o gasim in Gesta Hungarorum, numita si Cronica lui Anonymus
- notar al regelui Bela al IV-lea al Ungariei - lucrare aparuta in jurul anului
1210. In acest sens putem aprecia existenta unei populatii destul de numeroase.
Se poate afirma ca Zalaul exista ca asezare omeneasca inca
din jurul anului 900, dar prima atestare documentarea apare la 1200. Dupa navalirile
tatare si pustiirea orasului din anul 1241, Zalaul intra din
anul 1246 in administrarea episcopatului catolic de la Oradea si este mentinut
sub aceasta administratie pana in anul 1542, cand intra in componenta Principatului
Transilvania.
La 1 august 1473 Matei Corvin, regele Ungariei si Boemiei, declara Zalaul
pentru prima data oras-targ, Oppidum Zilah, privilegiu care
scotea orasul de sub dominatia comitatului acordand dreptul de comert liber
cu toata tara, oferindu-i independenta economica intr-o vreme cand bunul plac
al nobilului, dar si al suveranului erau singurele criterii de impartire a dreptatii
si de conducere a statului.
De-a lungul istoriei, localitatea a avut diverse denumiri: Ziloc
in 1220, Oppidum Zilah in 1473, Zila in 1601,
Szilaj - Sszilagy in 1839, Szilaju in 1850 si Zilah - Walthenberg - Zalau in
1854.
La sfarsitul secolului al XVI-lea orasul Zalau
apartinea Transilvaniei si avea o conducere administrativa autonoma, alcatuita
din 33 de senatori alesi, dintre care unul era primar. Pe langa acestia, mai
functionau un notar, un arhivar si un casier.
Alte praguri importante in dezvoltarea localitatii se inregistreaza in anul
1571, sub domnia principelui Stefan Bathory, in anul 1600 sub domnia lui Mihai
Viteazul, iar dupa anexarea Transilvaniei de Imperiului Habsburgic, orasul cunoaste
o decadere economica pe fundalul unei infuzii a produselor de provenienta apuseana,
in detrimentul celor autohtone.
Cu victoria din 3 august 1601, de la Guruslau, a lui Mihai Viteazul,
patronul spiritual al orasului, Zalaul se bucura de propriile
reguli administrative, legislative, fiscale si militare, precum si de o autonomie
reala care ofera libertati cetatenilor. O cronica din sec. al XVII-lea mentioneaza
pentru prima data ocupatiile locuitorilor orasului: curelari, olari, rotari,
pantofari, macelari, croitori, fierari, dulgheri, palarieri si, nu in
ultimul rand, armurieri.
Urmatoarele informatii pe care izvoarele istorice le mentioneaza, sunt legate
de date mai apropiate perioadei actuale.
Zalaul a fost din totdeauna capitala de comitat, iar din anul 1968, Zalaul
devine resedinta judetului Salaj, pentru ca, dupa aproape 10 ani, in 1979,
sa primeasca rangul de municipiu.
Astazi, orasul resedinta de judet este
un centru industrial important al Salajului, un oras modern cu o viata proprie.