Istoria Orasului Oradea | Istorie Oradea | Oradea Date cronologice | Cetatea Oradea - Varadinum

Cetatea Oradiei, ale carei vestigii se pot vedea si astazi, este mentionata intaia oara in 1241, cu ocazia efectuarii unor reparatii grabnice pentru a face fata unui iminent atac tataro-mongol. Construirea ei este atribuita Regelui Ladislau I care a hotarat sa ridice o manastire in cinstea Fecioarei Maria, pe un loc numit Varad - Cronica pictata de la Viena (Chronicon pictum Vindobonensae), leaganul viitoarei episcopii catolice. In jurul vechii cetati, cea de forma neregulata, usor ovala, s-a ridicat noua cetate, pentagonala, cu scopul protejarii edificiilor interioare si a asezarilor din jur. Abia in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, in plina ascensiune a Imperiului Otoman, incep lucrarile de fortificatii, lucrari ce vor dura pana in 1618. Cetatea, in forma exterioara de azi, a fost asediata de mai multe ori dar n-a fost cucerita decat de doua ori. In toamna lui 1598, cetatea a fost asediata cinci saptamani de ostile turcesti, fara a fi cucerita. Oradenii au avut de partea lor pe domnul Tarii Romanesti, Mihai Viteazul, precum si ploile care au inundat tabara otomana si bolile care au decimat-o.

Asa cum o dovedeste intreaga sa istorie, orasul Oradea nu este rezultatul unei intemeieri, ci al unei indelungate evolutii, punctata de succesiunea unor evenimente ce i-au favorizat dezvoltarea sau, dimpotriva, i-au franat-o. Ca oras, Oradea s-a format in timp, parcurgand diferite etape, de la faza asezarilor grupate in jurul cetatii, fiecare avand o administratie proprie, la orasul unificat, ajungand apoi, iarasi, la separarea acestora pentru ca reuniunea definitiva sa se realizeze abia la mijlocul veacului al XIX-lea.

Orasul inceputului de secol XX
Zona centrala a orasului are o incarcatura deosebita sub aspectul valorii istorice, culturale si urbanistic-arhitecturale, ea cuprinzand nuclee de asezari, vestigii arheologice si monumente de arhitectura si urbanism incepand cu secolul al XVI-lea.

Inginerul constructor vienez Franz Anton Hillebrandt a proiectat cele mai importante monumente in stil baroc. Incepand din 1752 s-au construit Catedrala romano-catolica, Sirul canonicilor si Palatul episcopal, azi, Muzeul Tarii Crisurilor.

Inundatii frecvente au produs pagube importante orasului, pana la mijlocul secolului al XIX-lea cand autoritatile locale au intarit digul Crisului Repede; inundatia din 1851 a distrus 555 de case, cota apelor fiind marcata si astazi pe peretele bisericii Sf. Ana, de pe strada Republicii. Pe de alta parte, in 1836, un foc mistuitor a distrus aproape toata zona centrala a Orasului Nou.

Stilul cladirilor acelei vremi era stilul clasicist, un exemplu elocvent fiind manastirea Capucinilor, de pe strada Gen. Mosoiu si biserica de pe aceeasi strada, stil caracterizat prin fatade cu putine decoratiuni.

In Oradea Mare, formata prin unirea cartierelor, in 1870, stilul clasicist a fost abandonat incet in favoarea stilului romantic, arhitectura din aceasta perioada manifestand o tendinta de glorificare a stilurilor Evului Mediu, cu accent pe elemente romanice si gotice. Astfel, Biserica Seminarului greco-catolic (din Parcul Traian, azi Biserica ortodoxa Sf. Mare Mucenic Gheorghe a fost reconstruita in 1858, in stil neo-romanic, interiorul ramanand baroc cu bolti boeme, Manastirea Ursulinelor (azi Liceul Ady Endre), construita in stil baroc a fost transformata in stil neo-gotic, Spitalul Orasenesc transformat si extins cu elemente neogotice si neoromanice, fatada Garii, construita in 1860 in stil neo-romanic, a fost simplificata cu ocazia reconstructiilor.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, stilul romanic a fost inlocuit cu stilul eclectic, manifestat fie prin recurgerea la un anumit stil istoric, fie prin folosirea elementelor apartinand unor stiluri diferite: Sinagoga israelita neologa, Academia de drept , Scoala Reala Superioara de Stat, Camera de Comert, Palatul Finantelor Publice, Palatul Postelor, Muzeul, Palatul episcopal greco-catolic, Tribunalul. In 1890, Rimanóczy Kálman senior a construit aripa dinspre Cris a actualului hotel Crisul Repede, avand la parter Baile Publice. In 1900 hotelul s-a extins inspre strada Republicii, la parter functionand renumita cafenea Royal ale carei decoratii interioare s-au pastrat pana astazi. Una dintre cele mai reusite exemplare ale eclectismului in Oradea este Teatrul, cu fatada principala neoclasica, cu un portic, coloane cu capiteluri compozite care sustin un fronton triunghiular decorat cu basoreliefuri, avand in fata doua statui alegorice.

In aceasta perioada s-a pus accent nu doar pe constructii, ci si pe imbunatatirea si modernizarea serviciilor catre populatie. Din 1852 se introduce iluminatul stradal, primele 25 de lampi fiind montate in Piata Mica; in 1870 s-a extins iluminatul stradal, cu lampi de gaz, modernizarea lui urmand in 1907. In 1903 se construieste Uzina Electrica, in 1906 se monteaza primele linii de tramvai si prima retea de canalizare. In a doua parte a secolului al XIX-lea incepe pietruirea strazilor iar in 1913 se asfalteaza primele strazi. Sunt amenajate piete, parcuri, pasaje, strazi, poduri si sunt instalate obiecte de arta monumentala.
La inceputul secolului al XX-lea, in Oradea se raspandeste un stil nou, diferit de cele academice, creand premisele unei diversificari stilistice bazate pe inventii si originalitate. Stilul nou creat, secession-ul, a avut doua mari perioade, cea curbilinie si florala si cea geometrica cu forme epurate. Arhitectii mai importanti ce reprezinta acest curent sunt: Komor Marcell, Jakab Dezsö, Sztarill Ferenc, Mende Valér, Vágó József si Laszló, Rimanóczy Kálman junior. Cea mai importanta realizare in acest stil este Palatul Vulturul Negru, cu pasajul acoperit cu sticla ce face legatura intre trei strazi. Cladirea este multifunctionala, cuprinzand, la vremea aceea, cazino, hotel, birouri, restaurant, grupate in trei corpuri asimetrice. Emblema ansamblului, vitraliul cu vulturul negru, a fost executat in 1909, in atelierul oradean Neumann K.

Tot in stilul secession au fost construite: Camera de Comert si Industrie, Casa Füchs cu motive florale si ciorchini de struguri, Casa Adorján, Palatul Stern, cu un turn circular, bogat decorat sub streasina cu motive folclorice, Hotelul Astoria, cu renumita cafenea, Casa Poynar, Casa Deutsch cu intreaga fatada decorata cu motive populare florale. Palatul Ullmann construit in stil secession vienez, are un parter inalt placat cu faianta verde-albastruie, fatada sobra, decorata cu medalioane in relief de stuc si butoni de caramida. Caracteristic acestei cladiri este basorelieful reprezentand leul nubian si sfesnicul cu sapte brate realizat din ceramica cu smalt metalic bronz-verzui. Lucrari inspirate din secession-ul austriac si german sunt: Casa Vágó, Casa Darvas-La Roche cu fatada placata cu placi patrate din piatra de calcar, prinse la colturi cu butoni ceramici, Palatul Moskovits

Arhitectul Rimanóczy Kálman junior, reprezentant al eclectismului oradean, a realizat si cateva constructii in stil secession: Baroul de avocati (1909), mult mai simpla in decoratii, interesanta ca volumetrie si textura fatadei, Palatul Darvasy , apoi cladirea de pe str. Republicii nr. 15, cu elemente ale secession-ului münchenez, traveea din colt fiind terminata cu o cupola deasupra unei abside decorata pe toata suprafata cu elemente florale.

In 1912 se proiecteaza Scoala de jandarmi, cu o volumetrie interesanta si o tratare mult mai sobra si mai simplificata a fatadelor. Intre 1912 si 1914 se construieste Palatul Apollo, in stil secession berlinez, cu decoratii ce amintesc stilul empire. Secession-ul s-a manifestat intr-o perioada relativ scurta, cam 15 ani, dupa care se va reveni la stilul eclectic.

Orasul inceputului de mileniu III
Orasul Oradea de azi poarta, in plus, amprenta celor 50 de ani de comunism. Constructii moderne de utilitate publica sau blocuri de locuinte au fost integrate in peisajul orasului vechi, iar cartiere intregi de blocuri de locuinte au fost construite la periferie. Orasul are azi, pe langa zona centrala, cinci cartiere: Rogerius, Nufarul, Iosia, Iosia-Nord, Velenta. Astazi, se observa si la noi tendinta unor familii de a se retrage in zonele laterale, linistite, departe de tumultul orasului, cum ar fi: Podgoria, Oncea, Episcopia Bihorului.