Istoric Pitesti | Istoricul Pitestiului | Date Istorice | Date Cronologice Pitesti

Istoricul Pitesti | Cazare in Pitestiul vechi | Date istorice despre Pitesti | Pitesti Date cronologice




Cazare Romania > Muntenia > Judetul Arges > Cazare Pitesti > Istoric


 
 

Istoric

Oferte Pitesti 2020 - Informatii Cazare, Rezervari, Tarife, Poze si Comentarii

 
     
 
 

Lista unitatilor de cazare din Pitesti

Nota 8.4 din 10 pe baza a 5 de recenzii atribuite unitatilor de cazare din Pitesti

 
     
 
 
 
     
 
 

Atestat documentar la 20 mai 1388, intr-un act de danie al domnitorului Mircea cel Batran, orasul-targ Pitesti se dezvolta ca un centru comercial, mestesugaresc si agricol. Radacinile sale se prelungesc, insa, in stravechime. In perioada daco-romana, Pitesti a facut parte din regiunea Moesia Inferior, iar apoi din Dacia Malvensis, de atunci datand numeroase fragmente de zidarie, constructii, ceramica si monede. Relicvele apartinand culturii Dridu si izvoarele numismatice din epoca medievala confirma teoria potrivit careia Pitesti practica schimburi economice intense cu lumea sud-dunareana, indeosebi cu Imperiul Bizantin. Aici si-au avut temporar resedinta voievozii Basarab cel Tanar, Mihnea cel Rau si Vlad cel Tanar. Atestarea documentara de la 1388 face din Pitesti, alaturi de Campulung, Curtea de Arges, Braila si Slatina, unul dintre cele mai vechi targuri. O prima mentiune despre orasul Pitesti apare in anul 1510. Ea este confirmata ulterior, la 27 august 1582, atunci cand se face referire la organizarea oraseneasca a comunitatii, conduse de un judet si de 12 pargari.

Intre 1512 si 1521, domnitorul Neagoe Basarab construieste si la Pitesti curte voievodala, de unde emite numeroase documente. Boieri si dregatori de seama in frunte cu domnul Unirii, Mihai Viteazul (1593-1601), au proprietati la Pitesti. Un nume legendar, care leaga istoria locurilor de perioada domniei lui Mihai Viteazul, este cel al marelui logofat Ioan Norocea, casatorit cu Doamna Stanca, fiica lui Mircea Ciobanul si a Doamnei Chiajna, care a detinut functia de reprezentant al Transilvaniei pe langa Poarta Otomana si care, dupa urcarea lui Mihai Viteazul pe tron, a ajuns mare vornic. Vestigii culturale din aceasta perioada au fost identificate pe langa Biserica Sfantul Gheorghe, ridicata in 1656 - prima compozitie supraetajata pe coloane de caramida din Tara Romaneasca ctitorie a mitropolitului si pe langa Scoala de Pictura, la care s-au format Popa Simion din Pitesti, Nicolae din Pitesti si Petre Zugravul.Din anul 1640, dateaza marturii scrise despre bisericile frumoase de aici, precum si despre cele 200 de case de oraseni, cca 1.000 de suflete, a caror priveliste nu-l lasa indiferent pe calator.In anul 1656, domnitorul Constantin Serban si doamna sa Balasa ctitoresc in miezul orasului, pe fundatiile unui mai vechi lacas de cult, Biserica Domneasca Sfantul Gheorghe.Un alt domnitor, reverentios pomenit de istorie, Constatin Brancoveanu, construieste case la Pitesti si petrece, alaturi de curtenii sai, luni de toamna imbelsugata, in cuprinsul viilor prospere, pe care le detinea pe Dealul Pitestilor si al Golestilor.

Importanta asezarii continua sa sporeasca. Hrisoavele vremii vorbesc despre existenta, in 1746, a sapte-opt biserici la Pitesti. In 1780, numarul locuitorilor este estimat la 1.250, iar cel al caselor la 250. In anul 1791, despre Pitesti se pomeneste ca fiind un targusor cu opt biserici, o manastire, mai multe case boieresti si locuintele ispravnicilor de district.

Cartografia negustoreasca si fiscala din 1824 consemneaza 1.011 familii, cca. 700 de case si aproximativ 5.000 de locuitori. In anul 1831, se exercitau 47 de profesiuni, iar, in 1832, datele statistice repartizate teritorial stabileau numarul caselor de locuit la 773, pe cel al mahalalelor la 14, al cartierelor la patru, al tabacariilor la cinci, in vreme ce animalele insemnau 1.000 de capete, toate acestea aflate in gospodarirea a 4.000 de locuitori.

Inceputul epocii moderne este legat de numele lui Tudor Vladimirescu, Pitesti, gratie prezentei sale strategice in triunghiul Pitesti-Campulung-Muscel-Targoviste, fiind considerat centrul prezumtiv al rezistentei revolutionare. Tabara militara in care Tudor Vladimirescu si-a aflat sfarsitul este astazi Muzeul Golesti. Dupa 1821, s-au creat conditii pentru cresterea productiei mestesugaresti si pentru sustinerea acumularii de capitaluri. Existau, in anul 1845, o fabrica de palarii, una de sapun, doua de piele, una de tutun si inca una de presuri si rogojini, unde lucrau mai multi muncitori si tarani. Au fost amenajate si modernizate sosele precum Pitesti-Bucuresti si cai de acces ca Pitesti-Slatina-Craiova si Pitesti-Campulung.

In istoria fiecarui popor, exista familii, adevarate dinastii, care marcheaza decisiv cursul acesteia. De istoria locurilor noastre se leaga numele si faptele de dreapta slujire da tara ale Golestilor si Bratienilor. Acestor mari barbati in cuget si simtire li se datoreaza ctitorirea Romaniei Moderne, Romaniei Mari, Romaniei de azi si de maine.

Un episod important este cel al revolutiei de la 1848, cand, la propunerea lui Christian Tell, Pitesti a facut parte din zona de aparare a revolutiei, in cazul unui atac din afara, aici fiind cantonat unul din regimentele generalului Magheru. In localitate, a fost infiintata Garda Nationala, care, in scurt timp, a devenit una dintre cele mai puternice unitati de acest gen de pe teritoriul Tarii Romanesti. Pitesti s-a remarcat ca important promotor al ideilor unioniste. Astfel, in 1848, in Pitesti au avut loc mai multe reprezentatii teatrale cu spectacolul Trambita Unirii de C.D. Aricescu. Unirea Principatelor din 1859 a stimulat dezvoltarea tuturor localitatilor tarii. La 13 septembrie 1872, Pitesti s-a transformat intr-un nod de cale ferata de insemnatate majora, ca urmare a faptului ca a fost data in folosinta calea ferata Pitesti-Bucuresti-Buzau.

Cand domnitorul Alexandru Ioan Cuza a vizitat orasul Pitesti, la 19 iunie 1859, orasenii i-au prezentat o schita sumara a localitatii. Orasul era impartit in patru vopsele (culori), avea 1.400 de case, in care locuiau 7.000 de oameni, o scoala normala in limba romana, doua scoli particulare - una germana, cealalta elina - si un pension de fete, unde disciplinele de invatamant se studiau in limbile franceza si germana. Existau, de asemenea, 10 biserici ortodoxe, una armeneasca, o sinagoga si un spital cu 30 de paturi. La sfarsitul secolului al XIX-lea, existau deja 58 de strazi, circulate si locuite de 15.669 de pitesteni.

Orasul Pitesti a jucat un rol activ si in razboiul pentru cucerirea Independentei de Stat, notabil fiind sacrificiul bravilor sai ostasi si voluntari, precum si cel al personalitatilor de talia medicului Nicolae Codreanu. In Pitesti, intre anii 1877-1919, s-au nascut oameni de valoare si recunoastere nationala - pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpana, dramaturgul Alexandru Kiritescu, criticul literar si traducatorul Ion Trivale, omul politic Armand Calinescu, ziaristul si romancierul Tudor Teodorescu-Braniste, culegatorul de folclor si interpretul de muzica populara Gheorghe Teodorescu-Zavaidoc etc.

In timpul primului razboi mondial, tinerii argeseni au participat la bataliile tragicelor zile din toamna lui 1916 si din vara lui 1917, in cadrul regimentelor 4, 28, 44, 68 Infanterie si 6 Artilerie, Escadronul 3 Calarasi etc.

In perioada interbelica, la Pitesti s-au nascut scriitorii Vlad Musatescu si Ion Saliste. De asemenea, aici si-au desfasurat activitatea in acei ani scriitorul Liviu Rebreanu, poetul Ion Pillat, dramaturgul Mihail Sorbul, geograful George Valsan, folcloristul Dumitru Udrescu.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, tinerii pitesteni au contribuit la eliberarea Transilvaniei, Ungariei si Cehoslovaciei, participand astfel la zdrobirea definitiva a armatelor fasciste. Numeroase sunt monumentele funerare din Cimitirul Eroilor, care amintesc de faptele de arme ale concetatenilor nostri din cel de-al doilea razboi mondial.

Armata sovietica eliberatoare a impus, dupa 23 august 1944, regimul de asa-zisa democratie populara, in frunte cu comunistii . Prigoana impotriva elitelor politice, intelectuale, militare ale tarii s-a dezlantuit in numele noilor valori. I-au cazut victime numeroase personalitati, inchisoarea de la Pitesti fiind considerata unica in felul ei, pentru ca a folosit reeducarea prin tortura impotriva tineretului anticomunist, indeosebi impotriva studentilor. Valul terorii s-a diminuat dupa anii ’60, cand conducatorii de atunci ai Romaniei - Gheorghe Gheorghiu-Dej si mai apoi Nicolae Ceausescu.

La inceputul anilor ’70, regimul comunist din Romania s-a inasprit. Omul, cel caruia, in declaratiile oficiale, ii erau dedicate toate eforturile, a devenit o notiune golita de continut, nivelarea si tavalugirea fiind comandamentele zilei. Cenzura, ingradirea initiativei, a libertatii de exprimare, de informare au contribuit la degradarea civica, la transformarea sistemului social intr-un conglomerat, in cadrul caruia indivizii actionau ca niste mecanisme, presiunea exercitata asupra lor fiind de natura sa anuleze orice ierarhie valorica, fiinta umana in profunzimea dezideratelor si a alcatuirii sale.

Revolutia din Decembrie 1989 a descatusat valentele creatoare, dragostea romanillor pentru libertate. Desi practica democratiei se invata/reinvata greu, desi au trecut ani de privatiuni, cursul este unul ascendent, iar drumul ales de pitesteni este fara intoarcere, orientat catre democratie si progres.

 
     
 
 
 
     
 
 
 
     
Eurotrip