Fiind situat la un vad al Nistrului,
orasul a jucat un rol important pentru principatul Moldovei
in Evul Mediu. Bizantinii il numeau Polihronia, comerciantii din GenovaOlihonia,
iar in documente din anul 1499 orasul apare sub numele actual, Soroca.
Stefan cel Mare a construit aici o cetate, pentru a pazi vadul impotriva Tatarilor.
Zidurile cetatii au fost apoi refacute si prelungite de Petru Rares.
Cetatea a fost transformata in forma actuala de arhitecti din Ardeal in 1543
si 1546. Constructia are o forma perfect rotunda cu 5 turnuri, avand o distanta
identica unul de altul. De obicei locuiau numai soldatii in citadela, dar pe
timp de ocupare se adapostea si populatia locala.
In 1812 cetatea si orasul au trecut in stapanirea imperiului Rus, si pe langa
populatia bastinasa de Moldoveni s-au stabilit aici si numerosi Rusi, Ucraineni
si Evrei. Populatia ruseasca, ucraineana si evreiasca a continuat sa creasca
si dupa unirea primei Republici
Moldovenesti (1917-1918) cu Romania,
din pricina afluxului de refugiati care fugeau de dincolo de Nistru, pentru
a scapa de colectivizare, de marele Holodomor sau de prigoana NKVD-ului.
In timpul celui de-al Doilea Razboi
Mondial, orasul a suferit distrugeri si deportari de populatie, sovieticii deportand
intai (1940-1941) pe moldovenii bastinasi care lucrasera pentru statul roman
(functionari, juristi, profesori...), pe popi si pe refugiati, romanii si germanii
deportand apoi (1941-1944) pe evrei si pe toti cetatenii banuiti ca ar sustine
sistemul sovietic. Deportarile spre Kazahstan si Siberia au fost reluate intre
1945 si 1954[1].
Ulterior, in timpul regimului
comunist orasul a devenit un centru industrial important pentru nordul Moldovei,
cu o populatie in mare parte noua, fie moldoveana venita de la sate, fie ruseasca
sau ucraineana.
