Istoria Orasului Husi | Istoric Husi | Geneza Husi | Date cronologice Husi

Istoria Orasului Husi | Istorie Husi | Husi Date cronologice




Cazare Romania > Moldova > Judetul Vaslui > Cazare Husi > Istoric


 
 

Istoric

Oferte Husi 2020 - Informatii Cazare, Rezervari, Tarife, Poze si Comentarii

  • Filtreaza:

 
     
 
 
Eruditi ca Nicolaie Iorga, episcopul Melchisedec, Gheorghe Ghibanescu, Mihail Costachescu, au sustinut ideea, potrivit careia numele orasului ar deriva de la boierul Hus, asa cum rezulta din documentul dat de Stefan cel Mare la 13 martie 1489.

De fapt prima mentiune a Husilor apare in Scrisoarea din 17 decembrie 1487, trimisa de Stefan cel Mare brasovenilor, scrisoare redactata in Huschy. Istoria Husilor intra intr-o noua etapa in timpul lui Stefan cel Mare(1457-1504), cand va deveni resedinta domneasca. Acum 500 de ani, in 1495, intr-o epoca de mare inflorire economica a Moldovei, marele voievod a ctitorit, la Husi, Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel.

Si urmasii sai au acordat o deosebita atentie acestui targ : Bogdan al III-lea, Petru Rares, Ilias Voda, Al.Lapusneanu.Ioan Voda cel Cumplit doua satelit isi organizeaza tabara, in 1574, la Husi, in vederea pregatirii si desfasurarii campaniei antiotomane.In 1598, in timpul domniei lui Ieremia Movila, s-a infiintat Episcopia Husilor, in cadrul careia au pastorit mari carturari, ca : Dosoftei, episcopii Mitrofan, Varlaam, Veniamin Costache, Melchisedec Stefanescu. La aceste mari institutii domnesti, de secole, se poate adauga si vestita prima Scoala de viticultura - Dimitrie Cantemir, devenita in timp Liceul Agricol, infiintata la data de 15 ianuarie 1908 de marii demnitari de stat Nicolae Lupu, Gh.Teleman, primarul Dobrea Dobreanu, sprijiniti de la centru de marile personalitati ale agriculturii si invatamantului, Spiru Haret, G.Ionescu-Sisesti si I.C.Teodorescu.

Primele documente scrise despre existenta plantatiilor viticole pe plaiurile podgoriei de azi au aparut inainte ca denumirea de Husi sa fie mentionata. Dintr-un act al lui Alexandru cel Bun, datand 1415, rezulta o delimitare a vechii podgorii. Pe firul istoriei ne putem confrunta si cu alt document, datat 20 august 1436, regasind, de fapt acelasi spatiu mentionat in 1415 ceea ce demonstreaza ca existau plantatii de vii cuprinse pe plaiurile.Epureni - Pahnesti - Husi.

In 1415 Alexandru Voievod daruieste lui Nichita si Dobre doua sate la Draslavita...-Husul de azi-, mentionandu-se in 1436 intr-un alt document ...Iezerul si via ... de pe aceleasi locuri. Documentele vremii ne mai dau de stire ca intre anii 1600-1662 s-au plantat vii intinse pe plaiurile Saca si Ochi, la Husi fiintand viile domnesti.

Despre calitatea excelenta a vinurilor de Husi exista consemnari chiar si mai vechi, ele apartinand unor calatori straini care au strabatut Moldova medievala, semnificative fiind, in acest sens, fie si numai cuvintele scrise de Marco Bandinus, pe la 1646 : Husul, straveche asezare a podgoriilor Moldovei, produce un vin gustos, aromat si foarte mult cautat.


De la Stefan cel Mare si Sfant pana la Alexandru Ioan Cuza -domnitor originar din Husi- mai toti marii voievozi ai neamului si-au avut resedinta domneasca, asezamant crestinesc si lacas pentru vinurile bune - in resedinta domneasca de la Husi.
Sunt locuri care, atragand parca gratia zeilor, au produs prin rodnicie si prin harnicia oamenilor bunuri cu valoare perena, au intretinut ocupatii care au innobilat aceste asezari.

 
     
 
 
 
     
 
 
 
     
Eurotrip