Localizare Cornu | Asezare Geografica | Harta Cornu

Locatia orasului Cornu | Prezentare Geografica | Harta Orasului Cornu




Cazare Romania > Valea Prahovei > Judetul Prahova > Cazare Cornu > Localizare Cornu


 
 

Localizare Cornu

Oferte Cornu 2022 - Informatii Cazare, Rezervari, Tarife, Poze si Comentarii

 
     
 
 

Asezata in nord-vestul judetului Prahova, pe valea de mijloc a raului omonim, nu departe de locul unde masivul Garbova isi da mana cu Subcarpatii curburii externe, comuna Cornu se invecineaza cu: Breaza-Nistoresti, la nord, cu Campina, la sud, cu Voila, la est si cu Breaza-Podul Vadului la vest, aflandu-se la o departare de 90 km - nord de capitala tarii si la 70 km - sud de municipiul Brasov. De sus, din varful Sinoiului, de la altitudinea de 740,2 m, atat cat masoara acesta, poti cuprinde cu privirea intreaga panorama a comunei Cornu si a imprejurimilor sale.

Tot aici este si locul de unde poti constata cu usurinta cum raurile care-i scalda marginile - Campinita, la est si sud, Prahova - la vest, Valea Rea si Balita - de la est la vest - i-au modelat terasa pe care s-a infiripat, in timp, asezarea cu nume latinesc, dandu-i o forma aproape triunchiulara, cu pante abrupte la nord si est, si domoale in rest. Paienjenisul potecilor de plai, drumul de legatura cu Brasovul, prin pasul Timis-Predeal, pe Valea Prahovei, si Predelus, pe Doftana, pozitia, matematic determinata de coordonatele de 45 10 latitudine nordica si de 25 42 longitudine estica, au facut sa apara si sa se dezvolte, la poalele Sinoiului si Costisului, o asezare statornica atestata, arheologic, cu 3000 de ani in urma, iar de documentele scrise la inceputul secolului al XVI-lea. De oriunde ai veni la Cornu, cu trenul sau cu autoturismul, pe jos ori cu alte mijloace de locomotie, esti nevoit sa urci o panta, ca sa poti patrunde in localitatea situata la o altitudine medie 550-600 m.