Orasul Ineu este
situat pe cursul mijlociu al vaii Crisului Alb, intre Muntii
Zarandului si Codru Moma, la latitudinea de 46 grade 26 min. N si longitudinea
de 21 grade 50 min. Orasul Ineul este situat la 3 km N fata
de mamelonul vulcanic Mocrea, la poalele Dealului Viilor, sat de vacanta. Localitatea
Ineu a fost prezentata prima oara in lucrarea Seyahatname a
vestitului calator turc Evlia Celebi, care a vizitat-o in vara anului 1660.
Localitatea Ineu are 61 strazi, o suprafata totala de 11.662
ha, din care intravilan 923 ha, din care orasul Ineu - 685
ha, inclusiv cele 24 ha teren care au apartinut fostei Unitati Militare 12.14.
si care au intrat in circuitul civil si proprietatea Consiliului Local Ineu,
si agricol - 8645 ha, compus din teren arabil, pasuni, fanete si livezi.
Orasul Ineu are
o populatie de 10.207 locuitori. Una din cauzele importante ale scaderii numarului
de locuitori ai orasului Ineu este inregistrarea unui spor
natural negativ, cat si a unui sold negativ al migratiei externe. O parte din
pierdere a fost compensata printr-o migratie interna spre orasul Ineu
din alte zone ale tarii.
Istoria medievala a Ineului
se suprapune cu istoricul cetatii, situata pe Calea Traian,
opera a arhitecturii Renasterii tarzii. Aici inca din 1295 este atestata documentar
o fortareata ridicata in centrul unui cnezat romanesc. Mai tarziu importanta
cetatii creste, devenind centrul unui mare domeniu feudal, compus din 51 de
sate.
Adevarata importanta o capata
insa dupa 1541, odata cu constituirea Transilvaniei ca principat
autonom si cand, alaturi de Caransebes, Lugoj si Oradea, devine o veriga de
aparare insemnata in centura vestica de aparare antiotomana a celor trei tari
romane. In 1566, dupa o rezistenta eroica, este cucerita de otomani. In 1595,
armatele ardelene cauta sa recucereasca campia Aradului.
Tocmai in timpul recuceririi Bucurestilor,
a sosit vestea ca trupele ardelenesti au ajuns sub zidurile Ineului.
La 22 octombrie 1595 garnizoana otomana a fost silita sa capituleze.
In anul 1599, mai precis in noiembrie,
ca urmare a victoriei de la Selimbar, cetatea intra sub stapanirea
lui Mihai Viteazul. Parcalabul trimis din Tara Romaneasca exercita
jurisdictie in tot cuprinsul comitatului Zarand. In lupta, garnizoana Ineului
participa la batalie alaturi de Mihai Viteazul. Peste cateva luni marele voievod
trece prin aceste parti in drum spre Praga, pentru a duce tratative cu imparatul
Rudolf al II-lea, care se aliase cu nobilimea transilvana impotriva domnitorului.
Dezvoltarea tehnicii militare,
in special a artileriei, reclama constructia cetatii potrivit noilor conditii
de lupta. De aceea, incepand cu anul 1645, lucrarile se executa sub conducerea
lui Gavril Haller, asa cum o arata placa asezata atunci pe poarta cetatii. Acesta
studiase arhitectura militara in Italia si adopta solutii originale adecvate
stilului Renasterii tarzii.
Cetatea se compunea de fapt din
doua elemente. Primul, cetatea interioara cu doua nivele, existenta pana astazi,
are forma de patrat, la colturi fiind strajuita de patru bastioane circulare
etajate, care permiteau actiunea eficace a artileriei, inca vazandu-se urmele
unor deschizaturi adaptate pentru gurile de foc. Al doilea element situat in
exterior, la o distanta de cateva sute de metri, forma braul de ziduri din piatra,
tot in forma de patrat, cu bastioane la colturi. Din acestea nu ne-au ramas
decat putine urme, intre care se remarca ramasitele bastionului dinspre Crisul
Alb, situat in gradina scolii. Zidurile erau inconjurate din trei parti
de santuri cu apa, pe cea de a patra latura curgand Crisul Alb.
Cucerita in 1658 din nou de turci, fapt relatat pentru importanta lui si de
Miron Costin, acestia o stapanesc pana la sfarsitul secolului, cand este cucerita
de catre trupele habsburgice.
Dupa o scurta perioada de folosire
de catre granicerii mureseni, cetatea este lasata in parasire, doar cea interioara
fiind refacuta pe la 1870, in mare masura deformata. In aceasta perioada, Ineul
devine un important centru economic, politic si cultural. Aici se afla o resedinta
episcopala ortodoxa in secolul XVI – XVII. Tot aici era un puternic centru
cultural romanesc, unde se pare ca se editau si carti. Pana in mijlocul secolului
al XVIII-lea aici exista o biserica, probabil edificata din lemn, in care exista
un potir cu initialele M KO (probabil Matei Corvin), donatorul
si protectorul cu chipul lui in armura medievala sculptat pe potir si chipul
Mantuitorului pe cruce.
